În vreme ce Veneţia are destule de oferit din punct de vedere turistic, viaţa de noapte pe plan local nu este la fel de bogată în oportunităţi precum s-ar putea crede la prima vedere, cel puţin în ceea ce îi priveşte pe petrecăreţii cu o slăbiciune pentru dansat şi băut până în zori. Veneţia rămâne un loc al marilor explorări culturale, cu omniprezente reprezentaţii teatrale şi concerte de muzică clasică, şi al discuţiilor relaxante în compania prietenilor la una dintre elegantele cafenele care dormitează pe malurile reţelei de canele.
Şi jocurile de noroc sunt disponibile în Veneţia şi, adevărul fiind spus, există şi baruri şi cluburi unde publicul poate petrece o noapte obişnuită în oraş. Pe de altă parte, cele mai multe dintre aceste stabilimente închid pe la miezul nopţii, astfel încât revenim la a spune că Veneţia nu îşi dezminte supranumele literar, adică, La Serenissima.
Noaptea în VenețiaIstoria aşa-numitului Teatro La Fenice merge înapoi până în secolul al XVIII-lea, iar sala de teatru ca atare a avut o soartă foarte sinuoasă, aşa zicând. Teatrul, care a fost unul dintre teatrele de operă de primă mână din Europa (parţial, încă se bucură de această reputaţie), a fost complet reconstruit de câteva ori în cursul istoriei, întrucât a fost literalmente şters de pe faţa pământului, o dată în 1774 şi apoi în 1836, pentru a nu mai pomeni de dezastruosul incendiu din 1996. Lucrările de construcţie la prezenta clădire au început în 2001, pentru a fi încheiate circa 2 ani mai târziu. De atunci, teatrul operei a primit recenzii atât favorabile, cât şi mai puţin prietenoase. A fost reconstruit păstrând fidelitatea faţă de proiectul iniţial şi, în ciuda ocazionalelor critici acide, reuşeşte, cel puţin în parte, să retrăiască grandoarea fostului teatru al operei.
Teatro La Fenice (în traducere, Teatrul Fenix, făcând aluzie la renaşterea teatrului din propria sa cenuşă) găzduieşte reprezentaţii şi spectacole de teatru, operă şi balet de primă mână, motiv pentru care este recomandabil ca fiind unul dintre cele mai bune locuri pentru iubitorii artelor audio-vizuale care se întâmplă să îşi petreacă vacanţa în Veneţia.
Teatro Goldoni este unul dintre cele mai vechi teatre din Veneţia. Iniţial numit Teatro di San Luca şi Teatro Vendramin, sau chiar Teatro San Salvatore, acest teatru are o tradiţie veche de secole în Veneţia, încă de pe vremea în care instituţia teatrului îşi trăia zilele de glorie (secolul al XVII-lea).
Clădirea a trecut, în timp, prin schimbări semnificative, în special în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Teatrul s-a redeschis în 1979, încântând publicul cu o piesă creată de Carlo Goldoni însuşi (La Locandiera). În prezent este unul dintre contributorii majori la bogata scenă a artelor audio-vizuale din Veneţia.
Casino di Venezia este unul dintre cele câteva splendide cazinouri din Italia şi, simultan, un notabil obiectiv turistic datorită clădirii care găzduieşte acest paradis al jocurilor de noroc. Palazzo Vendramin Calegi, care datează din secolul al XV-lea, este locul unde se desfăşoară activităţile specifice ale cazinoului pe timpul iernii (vara, cazinoul se mută în Lido di Venezia) şi, ca o notă istorică interesantă, este locul unde a murit Wagner însuşi în 1883. Palatul are deschidere la Marele Canal, îmbogăţind patrimoniul arhitectural al centrului oraşului. Cazinoul ca atare impune un anumit cod vestimentar, iar distracţiile pe care le face disponibile sunt date de ruleta franţuzească, black jack, pocker caraibian, jocuri electrice şi toate celelalte oportunităţi cu care pasionaţii jocurilor de noroc sunt deja familiarizaţi.
Grancaffe Quadri este una dintre cele mai încărcate de istorie cafenele din Veneţia. Situată în glorioasa Piazza San Marco, această cafenea este unul dintre stabilimentele care au ajutat la ridicarea „instituţiei”, să spunem aşa, a cafenelelor în Veneţia. Cafeneaua a fost deschisă în secolul al XVIII-lea de un antreprenor corfiot. Din 1830, aceasta a fost transformată într-o cafenea-restaurant (proprietarii de atunci au amenajat un restaurant la etajul superior al clădirii).
În timp, Grancaffe Quadri a primit oaspeţi prestigioşi, acum ar fi Dumas şi Stendhal, Proust şi Gorbaciov, precum şi personalităţi precum Robert de Niro and Woody Allen.
Caffe Florian a fost de asemenea deschisă în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, mai precis, în 1720. La fel ca Grancaffe Quadri, este situată în Piazza San Marco şi, de fapt, rămâne una dintre cele mai exemplare cafenele care evocă gloriosul Settecento din Veneţia. Florian şi Quadri au păstrat o rivalitate reciprocă veche de secole, ambele făcând din eleganţă un standard şi fiind frecventate de personalităţi importante ale literaturii, artei, politicii (de exemplu, Lord Byron, Goethe şi Rousseau îndrăgeau foarte mult Caffe Florian, şi chiar Casanova însuşi, se spune, a vizitat pentru o ultimă oară cafeneaua după ce a evadat din închisorile Palatului Dogilor, înainte de a părăsi Veneţia).
Caffe Rosso este situată în Dorsoduro, în Campo Santa Margherita, una dintre cele mai însufleţite zone din Veneţia, datorită consistentei populaţii studenţeşti. Mica Caffe Rosso nu este la fel de prestigioasă precum Florian sau Quadry (întrucât îi lipseşte trecutul istoric), însă rămâne fără îndoială o cafenea populară unde, după părerea unora, străinii îi pot observa pe localnici în rutina vieţii lor de fiecare zi: sorbind o cafea dimineaţa, servind o mică gustare la prânz şi delectându-se cu un şpriţ seara.
Caffe Rosso este, în plus, un loc destul de ieftin, ceea ce, parţial cel puţin, constituie un motiv al popularităţii sale.
Venice Jazz Club este în genere considerat cel mai bun club de muzică jazz live din Veneţia. Clubul găzduieşte spectacole susţinute de cei mai buni artişti jazz din Veneto şi din Italia, de altfel, iar personalul este atât de prietenos încât este imposibil pentru clienţi să pretindă că nu s-au simţit bine aici, motiv pentru care clubul atrage simpatia celor mai mulţi dintre vizitatorii săi (străini şi localnici deopotrivă).
Concertele sunt frecvent organizate (chiar şi în timpul zilelor lucrătoare), spectacolele de muzică live sunt completate de servicii specifice restaurantelor (bucătăria este deschisă de la 20:00 la 21:00, când încep, de regulă, spectacolele) şi de un magazin de cadouri. Clubul este, de asemenea, disponibil pentru organizarea de expoziţii de artă şi evenimente speciale.
Deşi Bacaro Jazz nu este cel mai extravagant bar din Veneţia (interiorului său îi lipseşte eleganţa, de exemplu, a cafenelelor veneţiene istorice), este un cocteil bar la îndemână pentru cei care vor să îşi prelungească cina în faţa unui superb cocteil în compania prietenilor. Barul este deschis până după miezul nopţii, şi nici măcar bucătăria nu se închide până la ora 2:00, ceea ce este mereu îmbucurător pentru clienţii care au nevoie să îşi reîncarce bateriile chiar la acea oră târzie a nopţii. Jovialitatea personalului şi dorinţa lor de a face ca clienţii să se simtă bine merită pomenite.
Piccolo Mondo este în mare considerat cel mai bun loc pentru petrecerea unei nopţi în Veneţia, dansând şi scăldată în băutură. Clubul este deschis până la 4:00, motiv pentru care este aproape neegalat de orice alte alternative de petrecere a vieţii de noapte din Veneţia. Preţurile, pe de altă parte, îi pot determina pe turiştii cu buget redus să nu treacă pragul Piccolo Mondo, însă atmosfera întreţinută de personal şi de DJ merită fiecare cent.
Într-adevăr, tocmai atmosfera este cea care îi dă clubului buna sa cotare (pentru a nu mai pomeni de faptul că este, în fond, singurul club de noapte în adevăratul sens al cuvântului din Veneţia), întrucât muzica, şi chiar şi mobilierul sunt mai curând demodate. Nu este un loc modern, însă magnetismul său este necontestat.