Alături de Palatul Dogilor, Bazilica Sfântul Marc (oficial numită Catedrala Bazilică Patriarhală Sfântul Marc – sau, în italiană, Basilica Cattedrale Patriarcale di San Marco) se detaşează ca fiind unul dintre reperele arhitecturale cele mai iconice ale oraşului Veneţia. Însă, nu doar meritele arhitecturale şi bogăţia decoraţiunilor (atât interioare, cât şi exterioare) fac aluzie la conexiunea dintre celebrul Palazzo Ducale şi bazilică. Este vorba, în plus, de un trecut istoric de secole întregi care leagă bazilica de Palatul Ducal.
Original, un locaş de cult dedicat Sfântului Marc Evanghelistul fusese construit în Palatul Dogilor, servind drept capelă pentru palat. Chiar aici fuseseră adăpostite moaştele sfântului după aducerea lor din Alexandria (unii istorici consideră că a fost vorba de un furt, ceea ce susţine şi legenda) în 828 (aceasta este, de asemenea, data când Veneţia şi-a schimbat sfântul protector, înlocuindu-l pe Sfântul Teodor cu Sfântul Marc). Oricum, biserica originală dedicată Sfântului Marc a fost distrusă şi complet reconstruită în 1832, numai pentru a fi din nou reconstruită în secolul al X-lea (976). Şi această ultimă clădire a fost ştearsă de pe faţa pământului, astfel încânt secolul a XI-lea a cunoscut executarea unor noi lucrări de construcţie la ceea ce în prezent se înalţă, în liniile sale generale şi în toată gloria, şi este cunoscut sub numele de Catedrala Sfântul Marc. Edificiul a fost consacrat în 1094, şi a obţinut titlul de catedrală nu mai devreme de 1807.
Impozanta structură bizantină prezintă şi uimitoare elemente gotice, însă influenţa bizantină predomină, în comparaţie cu alte inserţii stilistice (numeroase, de altfel, ceea ce nu este surprinzător, având în vedere vârsta clădirii şi faptul că bazilica a fost constant îmbogăţită cu adiţii decorative şi structurale, cei mai mulţi dintre aristocraţi, comercianţi şi oameni de stat din Veneţia cultivând, în cursul istoriei, ambiţia de a contribui la patrimoniul celui mai îndrăgit şi mai istoric templu al oraşului).
Dominând superba Piazza San Marco şi învecinându-se cu Palatul Dogilor şi cu Campanila Sfântul Marc, Bazilica Sfântul Marc a fost supranumită Chiesa d’Oro (Biserica de Aur), făcând aluzie la bogăţia decorativă (şi nu numai) a edificiului. În exterior, bazilica uimeşte prin domurile sale în formă de bulb (o vizibilă influenţă a arhitecturii de stil bizantin) şi prin coloanele care flanchează faţada. Coloanele sunt acoperite cu marmură policromă. Virtualmente întregul registru inferior al bazilicii este acoperit cu mozaicuri care în principiu descriu scene religioase (unele inspirate din Viaţa Sfântului Marc) şi care, chiar dacă au fost în mod repetat înlocuite în cursul istoriei datorită stării precare (doar anumite părţi ale acestor ample mozaicuri au reuşit să supravieţuiască în forma originală), şi-au păstrat temele de la început.
Însă, cele mai deosebite elemente din exteriorul bazilicii se referă la Caii Greci (Loggia dei Cavalli) amplasaţi în registrul superior. Actualele exponate sunt, desigur, replici, statuile originale din bronz aurit fiind expuse la Museo Marciano (La Galleria) (intrarea la muzeu trebuie plătită separat). Este vorba de câteva statui antice cu autor necunoscut. Nici perioada de creare nu este cunoscută decât cu aproximaţie. Statuile fuseseră expuse la Hipodromul din Constantinopol pentru o lungă perioadă de timp, însă au fost expediate către Veneţia în 1204, ca parte a prăzilor de război din timpul celei de-a patra cruciade (alături de Leul Sfântului Marc, şi el vizibil din exteriorul bazilicii). Statuile au fost amplasate pe bazilică circa 50 de ani mai târziu, apoi confiscate de către trupele franceze în timpul regimului napoleonian (în 1797), numai pentru a fi readuse la Veneţia în 1815.
Un alt ciudat element sculptural care atrage atenţia se referă la aşa-numitul Tetrarh, care evocă instituţia medievală a tetrarhiei. Şi acesta făcut parte din prăzile de război aduse la Veneţia la începutul secolului al XIII-lea, alături de Caii Greci şi de Leu.
Interiorul bazilicii este de o rară măreţie. Podelele, partea inferioară a pereţilor şi a coloanelor sunt acoperite cu marmură policromă, restul bazilicii (tavan şi partea superioară a pereţilor şi a coloanelor) fiind acoperit cu mozaicuri din aur şi bronz. Întreaga suprafaţă acoperită de mozaicuri se ridică la 8500 metri pătraţi. Însă o atracţie necontestată a interiorului se referă la aşa-numitul Pala d'Oro (Giulgiul de Aur), retablul din aripa estică a bazilicii şi unul dintre cele mai desăvârşite exemple ale artizanatului bizantin din lume (pentru a putea vedea această capodoperă, vizitatorii trebuie să plătească o taxă separată). O vizită la Trezoreria (Tesoro) bazilicii, care expune prăzile de război aduse de veneţieni în urma cruciadelor, merită şi ea făcută (şi intrarea la Trezorerie este plătită separat). Turiştii, în schimb, îşi pot face timp şi pentru a studia şi admira aşa-numita Madonna di Nicopeia, o icoană bizantină din secolul al X-lea bogat decorată cu pietre preţioase, valoroasă pentru desăvârşirea artistică a lucrării şi, bineînţeles, pentru decoraţiunile sale. Este situată în transeptul stâng al bisericii.
Intrarea în bazilică este gratuită (cu excepţia Museo Marciano, Pala d’Oro, a Trezoreriei şi, desigur, a Clopotniţei). Pentru tururi în grup cu ghid, vizitatorilor li se recomandă să facă rezervări.