Palazzo Labia este situat la intersecţia dintre Canalul Cannaregio şi Marele Canal din Veneţia. Această localizare, alături de contextul istoric în care palatul a fost construit, a influenţat în mare măsură proiectul palatului. Astfel, lucrările de construcţie au început la sfârşitul secolului al XVII-lea însă, la drept vorbind, palatul este una dintre cele mai excepţionale realizări arhitecturale ale secolului al XVIII-lea veneţian. Acest palazzo a fost construit pentru a servi de reşedinţă familiei Labia, o bogată familie de origine spaniolă fără pedigree grandios şi care, pentru a se afirma în cercurile aristocraţiei veneţiene (întotdeauna atentă la lucruri precum ascendenţa membrilor săi), trebuia să compenseze lipsa de origine nobilă cu averea uluitoare.

Astfel, membrii familiei, conduşi de Maria Labia (mamă a doi fii), nu ratau nici o şansă de a face paradă cu bogăţia lor epatantă (se spune că Maria, de altfel, deţinea cea mai mare colecţie de bijuterii din lume). Construirea somptuoasei lor reşedinţe a fost, de fapt, un alt prilej de a se mândri cu averea. Aceştia au desemnat doi arhitecţi necunoscuţi pentru a proiecta palatul, anume, Andrea Cominelli şi Alessandro Tremignon (paternitatea proiectului rămâne, totuşi, nesigură) care, pentru a onora aşteptările familiei (în ceea ce priveşte unicitatea clădirii), au înzestrat palatul cu două faţade (ceea ce, de fapt, este o caracteristică arhitecturală mai puţin obişnuită): una spre Marele Canal, iar cealaltă vizibilă de pe Canalul Cannaregio. O a treia faţadă, care poate fi admirată din Campo San Geremia, a fost, foarte probabil, proiectată de mai reputatul Giorgio Massari.

Faţadele emană o echilibrată vibraţie barocă, nefiind nici sufocate de elemente decorative, dar nefiind nici lipsite de astfel de inserţii. Din acest punct de vedere, cele trei faţade rămân la fel de elegante, fără discrepanţe între patrimoniul decorativ al fiecăreia. De la primul etaj la al cincilea, cele două faţade din partea canalelor sunt jalonate de ferestre cu şprosuri şi pilaştri, în vreme ce faţada vizibilă din Campo San Geremia prezintă evidente influenţe ale stilului gotic târziu: de exemplu, coloane vernisate şi balustrade pe acoperiş.

Interiorul palatului este renumit pentru Sala de Bal, remarcabilă prin faptul că este complet acoperită cu fresce. Frescele sunt centrate pe scene inspirate din povestea Cleopatrei şi a lui Marcus Antonius (se spune că Maria Labia însăşi, renumită pentru frumuseţea sa din tinereţe, a fost modelul care a inspirat reprezentarea Cleopatrei din frescele respective). Acestea au fost create de Tiepolo şi Girolamo Mengozzi Colonna şi, în ceea ce îl priveşte pe Tiepolo, frescele sunt în mare parte considerate ca fiind cea mai bună lucrare pe care artistul a produs-o vreodată în Veneţia (deşi alţii tind să considere că numeroase defecte pot fi evidenţiate).

O altă referinţă istorică interesantă este că, după declinul economic şi al statusului social al familiei Labia (sfârşitul secolului al XVIII-lea), palatul a fost, şi el, lăsat în abandon administrativ. Abia la jumătatea secolului al XX-lea acesta a fost cumpărat de către bogatul şi rafinatul Don Carlos de Beistegui. Palazzo Labia a devenit astfel, încă o dată, centru al evenimentelor şi întâlnirilor mondene, un statut pe care l-a păstrat pentru câţiva ani, atrăgând oaspeţi notorii precum Christian Dior, Pierre Cardin, Salvador Dali (Le Bal Oriental din 1951 este memorabil în acest sens).

Nume:
Palazzo Labia
Adresă:
Campo San Geremia, Cannaregio, Veneţia, Italia
Sus