Grădinile Publice din Veneţia sunt situate în Castello, în extremitatea estică a districtului. Pe malul celălalt al canalului se află aşa-numitul Parco delle Rimembranze, acestea două formând cel mai mare plămân verde al oraşului Veneţia. Alte atracţii demne de menţionat în apropiere sunt Arsenale și Muzeul de Istorie Navală.
Giardini Pubblici, aşa cum li se spune în italiană, au fost amenajate la ordinul lui Napoleon, iar undeva în secolul al XIX-lea au fost reproiectate în spiritul eleganţei tipice grădinilor în stil englezesc. Astfel, în prezent, Grădinile Publice din Veneţia reprezintă un refugiu plăcut pentru persoanele care vor să se relaxeze departe de agitaţia oraşului. Parcul este traversat de numeroase alei, fiind înzestrat cu numeroase facilități de agrement (inclusiv terenuri de joacă pentru copii). Verdeaţa nu este neapărat spectaculoasă, însă arborii sunt înalţi şi proiectează o umbră răcoroasă şi benefică asupra aleilor şi băncilor. Un reper care atrage atenţia în Grădinile Publice se referă la statuia lui Garibaldi, situată la unul dintre capetele parcului.
Demn de notat este şi faptul că Grădinile Publice găzduiesc numeroase evenimente şi festivaluri organizate de-a lungul anului în Veneţia, cum ar fi, de exemplu, Bienala de Arhitectură de la Veneţia (care este, cum s-ar spune, o secţiune a Bienalei Veneţia).